You are currently viewing Cosmetica din stup
Cu o concentratie de 30%, tinctura de propolis poate fi utilizata ca un tratament natural impotriva racelii.

Voinicul: Mami, mami, ce desert bun ne pregatesti?
Mami: De data asta pregatesc un mic deliciu pentru tenul meu. Dar gasesti in dulap o caserola plina de fagure de miere daca ai pofta de ceva dulce si bun.
Voinicul fuge la dulap si se intoarce in bucatarie savurand cu pofta fagurele albinutelor.
Voinicul: Si totusi, mami, ce faci acolo?
Mami: Imi prepar o masca pentru fata cu miere si propolis.
Voinicul razand zgomotos: Hahaha, dar produsele apicole se mananca, nu se pun pe fata.
Mami: Vei fi uimit sa afli ca au foarte multe intrebuintari, din cele mai vechi timpuri. Mierea naturala este si un produs de frumusete inca de pe vremea reginei Cleopatra. De atunci si pana astazi este utilizata intr-o mare varietate de produse hidratante, creme pentru corp si ten, sampoane, masti si balsamuri de par.
Voinicul: Cum ajuta mierea pielea?
Mami: Pielea noastra este expusa la tot felul de agenti chimici si poluanti din atmosfera. Este afectata de asemenea de razele UV ale soarelui si chiar de stresul zilnic. In timp imbatraneste, isi pierde din elasticitate, isi pierde abilitatea de a retine apa, devine uscata si se rideaza. Mierea are proprietati hidratante si antiiritante care o ajuta si o intineresc. Fiind de asemenea antimicrobiala, inhiba dezvoltarea anumitor bacterii si participa activ la tratarea acneei. Foarte important, spre deosebire de alte tratamente acneice, mierea nu usuca pielea.
Voinicul: Si propolisul cum ajuta pielea?
Mami: Propolisul contine multe vitamine precum A, B1, B2, B7, E, C, H, P, D, acid folic si minerale. Hraneste pielea si este de asemenea un foarte bun stimulent pentru refacerea tesuturilor pielii. Ea se regenereaza, devine elastica si curata. Asadar o masca ce contine o lingurita de miere si 10 picaturi de propolis va face minuni pentru ten.
Voinicul: Dar daca tot sunt asa multe creme cu miere si propolis, de ce nu cumperi una de la magazin?
Mami: Dragul meu, ce poate fi mai benefic pentru noi toti decat produsele naturale, care ajung direct din stup la noi in casa? Acele produse care nu au trecut prin procese chimice, fiind create de albinutele noastre harnice: miere vie si propolis vindecator.