You are currently viewing Lanul de rapita si mierea vindecatoare

Capitanu: Copii, vedeti lanul acela galben care se intinde in fata noastra?
Viteazul: Da, da, este floarea-soarelui!
Voinicul: Nu este adevarat, este rapita, nu-i asa?
Capitanu: Da, este rapita. Mierea voastra preferata este creata de albinutele noastre din nectarul acestor flori. Ce stiti voi despre mierea de rapita?
Voinicul: Este foarte usor de deosebit de celelate sortimente pe care le-am gustat. Este cremoasa ca un serbet si are o culoare alb-galbuie.
Viteazul: Se topeste in gura, desi este mereu cristalizata.
Capitanu: Foarte adevarat. Stiti cat efort ar depune o albinuta daca ar produce singura 1 kg de miere de rapita? Ar face 40.000 de zboruri, ceea ce echivaleaza cu ocolul planetei. Bineinteles ca ar trebui sa traiasca si de 100 de ori mai mult, motiv pentru care albinutele lucreaza impreuna.
Viteazul: Sunt atat de harnicute si organizate… si totusi atat de mici.
Capitanu: Asa este. Tocmai de aceea trebuie sa fim recunoscatori naturii ca ne pune la dispozitie atat de multe minunatii care ne ajuta sa ne mentinem sanatatea si vitalitatea, sa ne intarim organismul si sa ne bucuram in acelasi timp de o bogatie de arome. Specialistii recomanda mierea de rapita ca adjuvant in bolile de ficat, rinichi si stomac. Iar continutul ridicat de vitamina E o recomanda in mastile cosmetice pentru lupta impotriva imbatranirii premature a pielii.
Voinicul: Multumim, dragi albinute, pentru tot ce ne oferiti!

Miere de Rapiță
Miere de Rapiță