You are currently viewing Adevărul despre mierea zaharisită (cristalizată)
Miere zaharisita

V-ati intrebat vreodata de ce cristalizeaza (se zahariseste cum se spune popular) mierea de albine? Daca sub aceasta forma isi pierde proprietatile si beneficiile, dar si daca are efecte negative asupra organismului? Sau v-ati gandit ca mierea de albine in stare solida este contrafacuta prin adaosul de zahar si de multe ori ati preferat sa evitati consumul acesteia? Iata adevarul despre mierea zaharisita!

De ce cristalizeaza mierea de albine
Mierea naturala este un amestec concentrat de zaharuri, dintre care predomina fructoza si glucoza in proportie de 70%, respectiv 30-44% fructoza si 25-40% glucoza, insa procentele pot varia in functie de sortimentul de miere. Raportul cantitativ dintre aceste doua zaharuri este motivul principal care duce la cristalizarea mierii, iar procentajul relativ al fiecaruia determina rapiditatea cu care se desfasoara procesul.
Astfel, zaharisirea mierii este un fenomen natural prin care aceasta trece din stare lichida in stare solida sau semisolida, fara a-si schimba gustul sau calitatea.

Dupa cat timp se cristalizeaza mierea naturala
Mierea de albine incepe sa se zahariseasca in medie dupa aproximativ doua sau trei luni de la extragerea din fagure. Dupa ce mierea este scoasa din stup, fructoza incepe sa se dizolve in apa din compozitia sa, care in timp se evapora. Glucoza, nefiind atat de solubila precum fructoza, se transforma in granule si rezulta astfel mierea zaharisita. Cu cat mierea de albine contine mai multa glucoza, cu atat cristalizeaza mai rapid.

Ce tipuri de miere se zaharisesc
Fiecare sortiment de miere are un raport diferit de fructoza si glucoza, fapt ce influenteaza timpul de cristalizare, insa toate tipurile trec prin acest proces.

Asadar, mierea de floarea-soarelui si mierea de rapita cristalizeaza foarte repede, chiar si la cateva saptamani dupa colectare, deseori gasindu-se doar sub forma solida. Mierea poliflora are de asemenea un timp scurt pana la cristalizare. La polul opus se afla mierea de salcam care, datorita continutului ridicat de fructoza, cristalizeaza foarte greu, in aproximativ doi ani de zile.

In concluzie, cristalizarea mierii nu reprezinta alterarea acesteia si nici faptul ca este contrafacuta prin adaosuri de zahar. Din contra, conform tuturor specialistilor, mierea zaharisita este un indice de calitate foarte important, ea pastrandu-si in continuare efectele miraculoase pe care le ofera si sub forma lichida, in primele luni dupa extragerea din fagure.

FagureleCuMiere.ro va recomanda cu incredere consumul de miere cristalizata, deoarece aceasta stare este cea mai pura dovada a autenticitatii produsului! Apasa aici si alege din sortimentele noastre de miere cruda, nefiltrata, neprelucrata, cu adevarat naturala!

Sursa: Ioana Tudor, Mierea, alimentul complet.

De reținut!
Cristalizarea (zaharisirea) mierii este un proces natural ce confirma faptul ca este miere cruda si atesta calitatea superioara.
Deoarece produsele apicole sunt obtinute de albine din surse naturale, acestea nu sunt standardizate din punct de vedere al proprietatilor organoleptice, culoarea, gustul, mirosul sau aspectul putand sa varieze de la un lot la altul, fara a influenta beneficiile si eficienta produselor.

Important!
Produsele apicole sunt recomandate copiilor peste 12 luni.
Respectati conditiile de pastrare mentionate pe etichetele produselor apicole.
A nu se depasi doza recomandata pentru consumul zilnic sau, in cazul in care aceasta nu este mentionata, a nu se consuma in exces.
Informatiile prezentate sunt de natura informativa si nu pot substitui consultul, sfaturile sau prescriptiile medicilor specialisti.

Lasă un răspuns