You are currently viewing Sortimente de miere – proprietăți și recomandări terapeutice
Proprietați miere de albine

PROPRIETATILE SI RECOMANDARILE TERAPEUTICE ALE DIFERITELOR SORTIMENTE DE MIERE

Mierea poliflora

Mierea poliflora este cea mai cunoscuta dintre toate sorturile de miere de albine.

Mierea poliflora este rezultata din nectarul mai multor flori si datorita acestui lucru este una din cele mai complete sortimente de miere. Mierile poliflore sunt diferite in functie de plantele din care albinele culeg nectarul.

Mierea poliflora are in general culoare galben-rosiatic si consistenta fluida, vascoasa sau cristalizata.

Datorita faptului ca ea inglobeaza nectarul de la zeci sau sute de plante medicinale, mierea poliflora imprumuta din proprietatile terapeutice ale acestora si astfel este una din cele mai complexe mieri ca si actiuni terapeutice. Printre proprietatile principale ale mierii poliflore enumeram: dezinfectanta, antiseptica, calmanta, diuretica, laxativa.

Mierea de tei

Mierea de tei este una din cele mai apreciate sorturi de miere de albine. Are o culoare galben-portocaliu-roscat si contine in afara de monozaharide, uleiuri volatile bogate in farnesol care ii imprima mirosul si gustul caracteristic, un parfum inconfundabil si o aroma deosebita, de flori de tei.

Daca doriti sa degustati mai multe sorturi de miere de albine, va recomandam sa lasati la urma mierea de tei deoarece are gustul cel mai pregnant. Consistenta mierii de tei este uniforma, fluida, vascoasa sau cristalizata. In stare cristalizata mierea are o culoare mai deschisa.

Mierea de tei este un foarte bun si natural sedativ nervos, este calmanta, este recomandata in insomnii si in afectiuni ale sistemului nervos. De asemenea ea este utilizata cu succes si pentru raceli, tuse si alte afectiuni ale cailor respiratorii (bronsite, laringite).

Mierea de salcam

Mierea de salcam este una din cele mai cunoscute si apreciate tipuri de miere de albine.

Mierea de salcam este usor de recunoscut datorita culorii (aproape incolora, galbui auriu deschis), gustului (dulce, specific) si consistentei inconfundabile (uniforma, fluida sau vascoasa).

Mierea de salcam are un continut mai ridicat de fructoza in comparatie cu celelalte sorturi de miere. Datorita acestui fapt, mierea de salcam este singura miere naturala din Romania care nu cristalizeaza (de fapt ea poate cristaliza in aproximativ doi ani).

Mierea de salcam este asimilata foarte usor si ofera organismului energie, substante bioactive si nutritive. De aceea mierea de salcam este recomandata copiilor, gravidelor, persoanelor in convalescenta si pentru intarirea sistemului imunitar.

De asemenea, mierea de salcam are si urmatoarele actiuni terapeutice : expectoranta, calmanta al tusei, antiseptica, tratarea asteniei si nevrozelor si altele.

Mierea de coriandru

Coriandru este o planta cu intrebuintari multiple: in cosmetica (pt parfumuri – sa simtiti mirosul unui lan de coriandru inflorit); in farmaceutica (ceaiuri); in alimentatie (condiment). Din fericire, in Dobrogea se mai cultiva inca suprafete acceptabile cu coriandru.

Mierea de coriandru are o culoare rosiatica, este aromata si parfumata, este un ideal pansament gastric (datorita pH-ului usor alcalin) si are efecte benefice pentru tratarea ulcerului si a gastritelor hiperacide.

De asemenea, mierea de coriandru protejeaza ficatul si ajuta in constipatie, balonari si indigestie.

Mierea de rapita

Suprafete intinse pe intreg teritoriul tarii sunt cultivate cu rapita, o planta oleaginoasa. Astfel, in luna mai a fiecarui an, mergand pe drumurile tarii, vedeti lanurile galbene de rapita.

Mierea de rapita este o miere de albine interesanta, usor de deosebit fata de celelalte sorturi de miere, in primul rand prin culoarea alba, cateodata alb-gri-galbui, si datorita consistentei cremoase “gen serbet”. Mierea de rapita are un miros specific, usor neplacut cu iz de varza, dar are un gust placut si mai putin dulce decat alte tipuri de miere.

Cristalizarea mierii de rapita intervine foarte rapid datorita continutului ridicat de glucoza (dextroza), net superior celui de fructoza (levuloza). Din acest motiv, mierea de rapita se gaseste numai sub forma cristalizata, indiferent de perioada din an.

Mierea de rapita este indicata in afectiuni ale cailor respiratorii, ale sistemului osos, ale rinichilor, ajuta pancreasul si splina, protejeaza ficatul.

Datorita cristalizarii foarte fine, mierea de rapita este si un foarte bun emolient, ajuta la revitalizarea epidermei si este folosita ca atare si ca masca cu miere pentru fata. In amestec cu tinctura de propolis poate fi folosita pentru curatarea tenului de cosuri iar in amestec cu laptisorul de matca ajuta la regenerarea epidermei.

Mierea de floarea soarelui

Floarea soarelui se cultiva in continuare pe suprafete intinse, ceea ce permite sa se faca miere de floarea soarelui de foarte buna calitate.

Mierea de floarea soarelui are o culoare galbena ce poate varia de la auriu la mustar, o dulceata specifica si un miros placut.

Datorita continutului ridicat de glucoza, cristalizeaza repede, asemenea si mierii de rapita. Mierea de floarea soarelui ca si floarea de la care provine este bogata in flavonoizi, uleiuri volatile, substante minerale si are o proprietate unica : datorita continutului de lecitina pura, ajuta la intarirea memoriei si dezvoltarea intelectului.

De asemenea, mierea de floarea soarelui este una din cele mai energizante mieri, fiind recomandata a fi utilizata si in cazuri de anemi, de efort fizic si intelectual, in stari de oboseala.

Mierea de floarea soarelui are in compozitia sa si vitamina PP, ceea ce o face sa fie recomandata si celor cu afectiuni ale aparatului cardio-vascular, ajuta la reglarea tensiunii arteriale si este activatoare a circulatiei sangvine.

Mierea de mai

Mierea de mai este obtinuta in general din culesul albinelor de la pomi fructiferi, lucerna, rapita, salcam si alte flori de primavara.

Mierea de mai are o culoare galben-rosiatic deschis iar in forma cristalizata este un galben pal. Este dulce, are gust si aroma fina. Cristalizeaza relativ repede dar omogen si cu cristale fine.

Proprietatile cele mai cunoscute ale mierii de mai sunt: dezifectanta, antiseptica, calmanta, diuretica si laxativa.

Mierea de mana

Mierea de mana (mierea de padure) este singura miere naturala din tara noastra care nu este produsa de albine din nectarul florilor.

Mierea de mana se mai numeste si miere de padure deoarece ea se produce in zonele de padure care pot fi atat de conifere (brad, molid, pin, etc) cat si de foioase (artar, stejar, etc).

Aceasta poate fi de origine vegetala, cand albinele colecteaza seva direct de la suprafata frunzelor ori lastarilor tineri, sau poate fi de origine animala, cand se interpun niste insecte mici, din familia afidelor. Acestea se hranesc cu seva copacilor pe care o sug de la nivelul scoartei, retin substantele azotoase si elimina o excretie speciala, cu mare continut de zaharuri. Albinele recolteaza aceste zaharuri de pe frunzele populate de afide si le prelucreaza rezultand mierea de mana.

Culoarea inchisa a mierii de mana (brun inchisa) se datoreaza continutului bogat in substante minerale.

Are un gust specific, usor caramelizat si o vascozitate mare. Mierea de mana are o culoare mai deschisa in forma cristalizata. In functie de compozitia sa (continut redus de glucoza), sunt situatii in care mierea de mana poate sa nu cristalizeze.

Mierea de mana are o valoare deosebita pentru consumul uman. Ea contine acizi organici, bioflavonoide, vitamina C si vitaminele grupului B, multa inhibina (bactericid) si enzime. Asa cum am mentionat anterior, ea este mult mai bogata in saruri minerale (calciu, magneziu fier, potasiu, fosfor, seleniu) decat mierea florala.

Toate aceste substante sunt asimilate mult mai bine de organismul uman decat prin consumul de produse artificiale.

Mierea de padure are urmatoarele proprietati: imunostimulanta, antioxidanta, antiinflamatoare, depurativa, laxativa. Mierea de mana este recomandata in osteoporoza si afectiuni articulare la adulti si varstnici, in tratarea rahitismului la copii si adolescenti, pentru refacerea sistemului imunitar slabit, in cazul bolilor infectioase, bolilor intestinului gros, anemiei si afectiunilor gastro-intestinale, a lipsei de vitamine si minerale si pentru eliminarea toxinelor din organism.

Miere de menta si flori de balta

Mierea de menta se face toamna si este ultimul cules al albinelor din sezonul apicol.

Pe malul si in Delta Dunarii, in zonele care au fost inundate, apare flora spontana care este compusa din butoias, sulfina, lemnie, palamida, menta si altele. Se mai foloseste si denumirea miere de Delta sau miere de balta. Culoarea variaza de la galben-roscat la verzui-brun. Poate avea un gust dulce-acrisor, cu o racoreala la final datorata mentei.

Cristalizeaza in granule marunte. Mierea de menta si flori de balta are un continut ridicat de vitamina C si este tonifianta.

Are urmatoarele utilizari terapeutice: dischinezii biliare si gastro-intestinale, antiseptic in spasme pilorice, calmeaza durerile, usureaza digestia si combate balonarea.

Mierea de amorfa

Amorpha fruticosa (denumita popular salcamul mic sau salcamul rosu) este un arbust cu o inaltime de 1-3 m, care se dezvolta pe terenuri erodate, soluri nisipoase şi în zone temporar inundate. Asadar se gaseste din abundenta in anumite zone pe malul Dunarii si in Delta.
Florile sunt mici, rosiatic-violet-albastrui, grupate în spice de 7-15 cm si infloresc în iunie-iulie.

Culoarea mierii de amorfa este rosiatic-portocaliu in stare fluida si portocaliu-pal in stare cristalizata. Gustul este dulce, cu un parfum specific si suav. In stare cristalizata are o granulatie fina.

Se poate intalni si sub denumirea de miere de amorpha.

Mierea de amorfa este un tonic general, cu caracteristici asemanatoare celei de salcam.

Consuma permanent miere cruda, neprelucrata termic, in starea ei cu adevarat naturala. Intra aici si alegeti din sortimentele noastre de miere vie.

De reținut!
Cristalizarea (zaharisirea) mierii este un proces natural ce confirma faptul ca este miere cruda si atesta calitatea superioara.
Deoarece produsele apicole sunt obtinute de albine din surse naturale, acestea nu sunt standardizate din punct de vedere al proprietatilor organoleptice, culoarea, gustul, mirosul sau aspectul putand sa varieze de la un lot la altul, fara a influenta beneficiile si eficienta produselor.

Important!
Produsele apicole sunt recomandate copiilor peste 12 luni.
Respectati conditiile de pastrare mentionate pe etichetele produselor apicole.
A nu se depasi doza recomandata pentru consumul zilnic sau, in cazul in care aceasta nu este mentionata, a nu se consuma in exces.
Informatiile prezentate sunt de natura informativa si nu pot substitui consultul, sfaturile sau prescriptiile medicilor specialisti.

Lasă un răspuns